ISTORIILE ORAŞULUI I CREMATORIUL CENUŞA ŞI VECINĂTĂŢILE SALE #tvrcultural TVR online Kho Tổng Hợp 6,761 2 năm trước Add Nghe mp3 Facebook Tweet XEM MÔ TẢ Dinspre colina ce mărginește Parcul Tineretului, cobora odinioară așa-numita Vale a Plângerii, o fostă groapă de gunoi a mahalalei și adăpost al celor prigoniți de lege, mai apoi, la început de secol XX, traseu pentru cursele de motociclete. În 1925, pe creasta colinei, a fost înălțată o construcție unică în peisajul bucureștean, după un proiect al arhitectului Duliu Marcu. O premieră la acea vreme, realizată într-un stil eclectic, cu elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană, de tipul Monumentului Cantacuzinilor din Cimitirul Bellu. Crematoriul Cenușa a fost inaugurat la 25 ianuarie 1928. Scara principală este flancată de statuile Durerea și Nădejdea și de două basoreliefuri realizate în 1930 – 1934 de Ioan Iordănescu. De-a lungul timpului, aici au fost incinerate aproape 60.000 de persoane, printre care unii dintre cei mai influenți comuniști din epoca lui Gheorghiu-Dej. În luna mai a anului 2002, Crematoriul și-a încetat activitatea de incinerare. Vă invităm să aflăm întreaga poveste a acestui loc alături de istoricul Mihai Burcea, dar și în compania vechilor locuitori ai cartierului de pe strada Lânăriei, cu vocile unor generații care au crescut, s-au jucat și au iubit în parcul Tineretului, așa-zisul Cocioc, înainte de a se hotărî să rămână ori să își caute loc altundeva. Haideți să descoperim împreună ce secrete ascunde clădirea-monument și împrejurimile sale. Realizatori: Bogdan Vârșan și Lucia Zamfir Producătoare: Raluca Bibiri TVR Cultural, 20 aprilie 2024 https://www.facebook.com/TVRCultural/ https://www.instagram.com/tvrcultural/ http://www.tvr.ro http://www.tvrplus.ro https://www.youtube.com/@TVR_online Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, încărcat pe niciun canal media online sau pe rețele de socializare fără acordul TVR, dar vă mulţumim dacă distribuiţi link-ul nostru. TVR este marca înregistrată și este protejată. Video liên quan 1:00:25 Today everything will be clear:Will custody of Raheel be given to us without her uncles opposition? Anisa 24,147 view 6 tháng trước Add 0:39 ÔNG TẬP CẬN BÌNH VÀ PUTIN BÀN CHUYỆN SỐNG BẤT TỬ #BBCNewsTiengViet #TapCanBinh #Putin #KimJongun BBC News Tiếng Việt 105,124 view 1 năm trước Add 3:36 Ellie Goulding - My Blood (Studio Session) Ellie Goulding 334,957 view 3 năm trước Add 2:36 Tập 65: Đón Năm Mới Với Nồi Giò Heo Kho Tàu Quá Xá Đã, Cả Nhà Ai Cũng Mê Hoshi Phan Official 17,708 view 3 năm trước Add 2:20 BTS, 오늘부터 월드투어...첫 무대 고양 들썩 / YTN YTN 51,076 view 6 tháng trước Add 2:05 Thử làm Da Heo Chiên Giòn mang đi trộn gỏi và cái kết ông Anh thích nấu ăn 27,626 view 1 năm trước Add 1:00 沼男の好プレイ集 #apex #apexlegends #apexlegendsclips #ps4share #キル集#shorts しみずっち 170 view 3 năm trước Add 10:59 I Wasnt Ready For HOW FAST This Blackjack Session Went! Brandon O’Brien 13,119 view 8 tháng trước Add 4:56 XEM NHƯ EM CHẲNG MAY - LƯƠNG BÍCH HỮU hát 2 giọng cực chất | live at #Lululola Lululola Show 4,027,632 view 3 năm trước Add 8:16:52 Relax Your Dog TV : Videos and TV for Dogs to Watch - Cows at The Coast ~ Relax with Nature Paul Dinning 732,840 view 7 năm trước Add 11:54 All the Slavic Gods and Their Roles (A to Z) - Slavic Mythology Mythos The Historian 89,173 view 4 năm trước Add 1:10:51 Melanie Martinez – HADES Listening Chamber | London, England | 17 Mar 2026 melanie martinez 856,067 view 6 tháng trước Add 1:28:12 The Southerner (1945) | Full Classic Drama | Jean Renoir | Rural American Masterpiece FILMCUBE 418 view 6 tháng trước Add 0:27 Are CLEAR PANCAKES worth the HYPE?! Little Remy Food 🐭🍝 26,329,995 view 1 năm trước Add 20:33:21 Dân Ca Miền Tây Mới Nhất - KHÔNG QUẢNG CÁO - Top Nhạc Dân Ca Miền Tây Ngọt Lịm Tim | Mỹ Linh Nhạc Dân Ca Miền Tây 4,264 view 6 tháng trước Add 0:21 Must See Color Difference of Red vs Coho Salmon #alaska #salmon #fishing Alaska Small Craft Adventures 276,124 view 1 năm trước Add 0:43 Baklava HATICE ONCEL 13,130,124 view 2 năm trước Add 2:09 Hoàng Thùy Linh - Đi Rồi Sẽ Đến (Thần Tượng OST) Hoàng Thùy Linh 510,135 view 12 năm trước Add 21:38 🎬 Sweet කොම්බැට් : Movie Review Sinhala | Movie Explanation Sinhala | Sinhala Movie Review Movie Reviews - සිංහලෙන් 802,684 view 2 năm trước Add 0:28 Shwmae? How to say hello in Welsh | Gogglebocs Cymru #GogglebocsCymru #Gogglebox S4C 12,005 view 2 năm trước Add